|
Bonasira papā, bona vinutu,
assettati assa bbanca, apparicchiata,
stenda nu pocu u visu aru surrisu,
doppu a fatiga i s'amara iurnata.
Stasira papā fammi cuntiantu,
a veritā tu sulu ma po diri:
a poesia i sa terra tantu ngrata,
sulu subba li libri aiu liiri ?
A sira nu ti siantu mai cantari,
i jistimi ndi fa na litania,
a fortuna ti siantu cuntrariari
e nu mi tiani mai mbrazza a tia.
Eppure, sicundu i libri, si cuntiantu :
mmianzu a ru virdi passi la jurnata,
suanni bona ricota di frumiantu
e l'aciaddri ti fannu a sirinata.
Stenda papā na manu tremulanti,
ma posa subba capu timurusu,
sta ancora nu pocu titubanti,
ma po mi dicia cu tuanu amurusu:
Figghio quant'č difficili parrari
quandu rumba intri i ricchi lu tratturi,
quandu frisca ntra capu a tramuntana,
quandu pisanu ncuarpu li suduri.
A veritā perō ti l'haiu diri:
a poesia da terra č na bugia,
č passatiampu pi ri littirati,
pi chini campa ancora i fantasia.
|